Editorial Photo Magazine, iulie-august 2010

numarul 54, iulie-august 2010
 

 

Rituri de iniţiere

Valoare riturilor de iniţiere e incomensurabilă. În minunatul desen animat al lui Walt Disney, de care copiii din ziua de azi nu au de unde să îşi aducă aminte, Dumbo, un elefant cu calităţi speciale, primeşte de la mentorul lui, şoricelul Timothy, o pană care îl ajută să zboare. Desigur, Dumbo avea toate calităţile pentru a zbura şi înainte de a primi acest dar, însă fără pana lui Timothy, fără iniţierea lui, nu ar fi reuşit niciodată să facă acest lucru. Absenţa şoricelului Timothy în viaţa noastră, absenţa riturilor de iniţiere, absenţa finalmente a sacrului, duce invariabil la acelaşi rezultat: suntem cu toţii fluturi care nu mai ştiu să zboare.

Este ceea ce respiră fotoreportajul lui Kurucz Arpad. Dincolo de elementul de divertisment, dincolo de temerile unor sociologi care văd în joaca de-a războiul antrenamente paramilitare ale extremiştilor care îşi pregătesc copiii pentru activităţi teroriste, taberele acestea sunt încercarea de recompunere din amintiri adânc sădite în subconştienul nostru a riturilor de iniţiere.

Unde e limita de la care un băiat devine bărbat? În perioade îndepărtate, existau rituri precise care marcau acest eveniment crucial. Triburile amazoniene, africane, aborigenii, în general populaţiile indigene, extrem de rare în ziua de azi, continuă să practice astfel de ritualuri. La graniţa dintre adolescenţă şi maturitate, băiatul este dus în pădure şi lăsat să supravieţuiască timp de trei zile. Dacă reuşeşte, va fi acceptat în comunitate ca bărbat şi membru al clanului de vânători. Dacă nu, va fi lăsat să moară. La alte populaţii, băiatul trebuie sa postească săptămâni în şir, după care, într-un ritual care ne pare foarte sadic astăzi, este tatuat cu mii de tăieturi, aflat într-o stare de transă. La japonezi, după o pregătire de ani de zile într-un regim spartan a adolescentului, acesta era supus unui test de luptă teribil, reprodus în prezent în cadrul examenelor pentru centură neagră din artele marţiale, în care acesta trebuia să lupte cu mai mulţi adversari până aproape de moarte. Sună extrem de dur. Se întâmpla însă o alchimie splendidă. În timpul acestor ritualuri, rezultatul e că băiatul, adolescentul moare – desigur, simbolic vorbind – iar ceea ce se naşte e o noua fiinţă, cu puteri diferite, cu responsabilităţi diferite, e bărbatul. E ceea ce se întâmplă cu fluturele care iese din crisalidă. Efortul masiv al acestuia de a rupe coaja dură, încordarea uriaşă îi umple venele aripilor cu lichidul care, odată ieşit, duce la întărirea aripilor şi finalmente la capacitatea de a zbura. Ajutaţi un fluture să iasă din crisalidă şi îl veţi distruge iremediabil, nu va mai putea să zboare niciodata, pentru că de fapt efortul propriu de a ieşi îl transformă în splendida cretură care urmează să fie.

Încetul cu încetul, odată cu traiul modern în oraş, în imensa gradină zoologică în care aproape tot ceea ce ţine de supravieţuire vine de-a gata, am uitat de aceste rituri. Până de curând, cât timp armata a fost obligatorie, ţăranii aveau o vorbă: cel care nu a făcut armata nu e bărbat. Era oarecum o încercare de recompunere a unui astfel de rit, de trasare a unei linii de demarcaţie între adolescent şi bărbat. Acum, când şi această încercare a dispărut, apar tot felul de încercări de reconstituire, cum ar fi taberele militare pentru copii. Valoarea lor este însă nulă. Nu există ceremonii, nu există sacralitate. E vorba doar de divertisment, de scălâmbăieli stupide şi inutile. În lipsa riturilor de iniţiere, apare o lipsă de identitate care se manifestă mai ales la tineri prin nesiguranţă, anxietate, frică patologică, retragere sau înclinaţie spre autodistrugere, prin alcoolism sau consum de droguri.

Fără rituri, nu o să pricepem niciodată că fiecare pas din viaţa noastră e unul către moarte şi că numai moartea noastră rituală, ca şi copil, ca adolescent, ca bărbat, iar în final ca ego, poate duce la o asumare a morţii şi implicit la acceptarea vieţii, la renaştere.

————————–

Harris Wallmen, redactor şef Photo Magazine, harris.wallmen@mtr.ro